

Fabulos de foarte mic
Primii ani de viață sunt cei mai bogați din punct de vedere neurologic. Fiecare atingere, fiecare sunet, fiecare interacțiune lasă o urmă în creierul mic care se formează cu o viteză uluitoare. La Fab Bebe, știm asta și construim fiecare zi în jurul acestei realități.
Programul nostru pentru bebeşluşi și copiii mici (de la 1.6 luni la 3 ani) este gândit ca un spațiu de acomodare blândă cu lumea din afara casei.
Fără presiune, fără grabă, în ritmul lui.
Acomodarea blândă — prioritatea noastră
Știm cât de greu poate fi primul ‘la revedere’ — atât pentru copil, cât și pentru tine. De aceea, procesul de acomodare la Fab Bebe este gândit pas cu pas, în colaborare strânsă cu familia.
Nu există o formulă unică. Unii bebeşluśi se deschid repede, alții au nevoie de mai mult timp. Noi respectăm fiecare ritm și comunicăm constant cu părinții — pentru că voi sunteți partenerii noștri cei mai importanți.


cluburi & ateliere
mentori cu experienţă
copii fabuloşi
O zi la Fab Bebe
Fiecare zi a bebelușului sau copilului mic la FabuloCity este structurată cu grijă, dar rămâne flexibilă și caldă. Programul Fab Bebe include:
- Activități senzoriale și de explorare, adaptate fiecărei etape de vârstă
- Joacă liberă în aer liber, în curtea amenajată special cu gazon, spațiu de mișcare, umbră
- Activități de psihoeducaie emoțională — primele cuvinte despre emoții, prin joc și poveste
- Centre de activități: materiale naturale, jucării din lemn, stimulare creativă și senzorială
- Momente de îngrijire și autoservire, adaptate vârstei, cu accent pe autonomie și încredere în sine
Folosim principii Montessori și activități hands-on. Preferăm materialele naturale și sustenabile, pentru că simțurile unui copil mic merită cele mai autentice experiențe.
Cum învață un copil mic?
Prin imitare, prin explorare și prin joc. Încă din primele luni, bebeşluśul copiază expresiile faciale, răspunde la tonul vocii și experimentează lumea prin simțuri. La Fab Bebe, valorificăm exact această capacitate naturală.
Jocurile de rol simple — ‘sa facem ca mami’, ‘sa hrănim ursulețul’, ‘ce face pisica?’ — sunt primele instrumente prin care copilul mic înțelege relațiile, emoțiile și lumea din jurul lui. Le folosim zilnic, cu bucurie și cu atenție.


Descoperă cum poți deveni fabulos


EchipaFabuloasă
Am reușit să aducem împreună mentori, traineri, personal de suport cu experiență, motivați de același obiectiv: de a aduce ceva DIFERIT și de CALITATE în Galați.








